Ridicându-se Din plămânii Care Se prăbușesc

Acum aproape doi ani, la începutul ultimului an de facultate la USC, plămânul meu stâng s-a prăbușit spontan și neașteptat ( pneumotorax ). După ce am fost internat la Urgențe, am petrecut patru zile la Spitalul Good Samaritan cu un tub toracic inconfortabil ieșindu-mi din corp. Aceasta a fost prima mea întâlnire reală și personală cu adevărata fragilitate a vieții: faptul că aș putea avea o sănătate perfectă într-o zi, iar apoi să fiu nevoit să mă agăț instantaneu de ea cu toată viața mea în următoarea - fără niciun avertisment.

Mi-am revenit repede și am făcut tot posibilul să învăț lecțiile din această experiență dificilă, dar extrem de revelatoare. Lecții precum: să fii recunoscător pentru sănătate, să păstrezi o atitudine puternic pozitivă și să trăiești viața pe deplin în fiecare zi. Așadar, doar cinci săptămâni mai târziu, fără tuburi care să mă țină pe loc, am făcut o schimbare uriașă, îndeplinindu-mi visul de a intra în echipa de fotbal USC . Cred că aceste lecții din greutăți au jucat un rol cheie în inspirația și curajul de a face un astfel de salt.

Doi ani mai târziu, sunt aici să scriu asta... din nou, pe neașteptate, plămânul meu stâng s-a prăbușit (la paisprezece zile de astăzi, în timp ce scriu aceste rânduri). Am fost internat la Urgențe (la 36 de ore după prăbușirea propriu-zisă, după ce am fost în sfârșit consultat de medic pentru dureri în piept/spate care se agravau) și mi s-a pus un tub toracic. Viața s-a oprit brusc, din nou.

Totuși, de data aceasta am fost supus și unei intervenții chirurgicale pentru a reduce astfel șansele de recidivă viitoare de la 90% la un nivel confortabil de 10%. Am petrecut o săptămână întreagă la Centrul Medical Queen's sub îngrijirea atentă a unor medici capabili și a unor asistente amabile. Și acum, după încă o săptămână întreagă de odihnă și recuperare acasă, pot spune cu recunoștință - sunt aproape complet sănătos!

Lecții învățate și drumul de urmat

Însă, principalul motiv pentru care am decis să împărtășesc acest episod din călătoria mea nu este să caut compasiune sau să discut detalii medicale. Mai degrabă, ceea ce am vrut cu adevărat să împărtășesc sunt lecțiile dintr-o altă experiență de viață definitorie. Așa că iată-le.

Lecția nr. 1: Reînvățarea lecțiilor - Recunoștință, atitudine și trăirea pe deplin

După ce am trăit aceeași experiență dificilă pentru a doua oară, mi-am amintit de aceleași lecții învățate prima dată (vezi al doilea paragraf). Repetarea acestor lecții îmi întărește convingerea cu privire la validitatea lor și îmi întărește capacitatea de a le trăi. Ideea de a reînvăța lecțiile în sine este o lecție: avem întotdeauna loc de creștere, de a atinge niveluri din ce în ce mai profunde de înțelegere și înțelepciune.

Lecția nr. 2: Viața = Miracol

Albert Einstein a spus: „Poți trece prin viață fără să vezi nimic ca pe un miracol sau să vezi totul ca pe un miracol”. Confruntarea forțată cu fragilitatea brută a vieții mi-a modelat în mod natural percepția asupra vieții ca pe un miracol. Complexitatea pură a unui corp uman funcțional (trilioane și trilioane de procese coordonate) aliniat cu un set perfect de condiții care susțin viața nu poate fi descrisă decât ca: miraculoasă. De asemenea, sunt uluit de capacitățile asistenței medicale și medicinei moderne - care mi-au reparat plămânul rupt și au împiedicat selecția naturală să mă elimine din genealogia umană.

Alegând să privești lumea ca pe un miracol, totul devine iluminat de o uimire extraordinară, iar cele mai simple lucruri (cum ar fi a respira) devin indescriptibil de sacre. Dacă vrei cu adevărat să începi să vezi viața ca pe un miracol, îți recomand cu căldură să vizionezi acest videoclip de Kute Blackson, intitulat „Miracolul ești tu” .

Lecția nr. 3: Suferință și scop

Recunosc: suferința e oribilă. E o concluzie ușor de tras după ce ai experimentat suferința inevitabilă – fizică, mentală, emoțională și spirituală – care vine din spitalizarea din cauza unui corp disfuncțional. Totuși, cu toții suferim în viață. Aceste fapte ridică întrebările esențiale ale vieții: „De ce? De ce să înduri suferința? Și de ce există atât de multă suferință – la nivel personal și în întreaga umanitate?”

Cred că viața este trăibilă doar atunci când putem răspunde sincer la aceste întrebări, având un scop. Scopul dă sens vieții și un motiv pentru a îndura suferința care vine odată cu ea. Dacă ai un sentiment al unui scop incredibil, atunci chiar și o cantitate incredibilă de suferință poate fi depășită.

Personal, pot spune cu încredere: cred că viața este inerent valoroasă și scopul meu în această lume este să fac tot posibilul să trăiesc Aloha Pură ca pe o cale către o pace, o fericire și o libertate mai mari pentru ceilalți și pentru mine. Cred că am fost extrem de binecuvântat: cu viața însăși (acum, de câteva ori), cu abilități personale și cu oportunități incredibile de a-mi realiza scopul.