Există o schimbare extrem de importantă în curs de desfășurare în modul în care gândim despre 
progres. Un număr tot mai mare de economiști, lideri politici și comentatori experți solicită măsuri mai bune privind starea de bine a societății; măsuri care să urmărească nu doar nivelul nostru de trai economic, ci și calitatea vieții în general. Această schimbare reflectă și modul în care mulți dintre noi simțim: că economia modernă de consum nu a reușit să ofere rezultate echitabile și vieți împlinite.
În ultimele decenii, viețile noastre au devenit din ce în ce mai orientate în slujba economiei, și nu invers. Totuși, creșterea economică este, de fapt, doar un mijloc pentru atingerea unui scop; contează doar dacă contribuie la progresul social și la bunăstarea umană. Iar tragedia este că deceniile de creștere și progres material nu au reușit să producă o creștere măsurabilă a satisfacției față de viață.
Când prim-ministrul David Cameron a anunțat că solicită Oficiului Național de Statistică (ONS) să înceapă să măsoare bunăstarea națională a Regatului Unit, acest lucru a fost întâmpinat cu batjocură și umilințe în presă. Criticii au sugerat că este o încercare cinică de a ne distrage atenția de la problemele noastre economice sau pur și simplu o risipă de bani într-un moment în care există lucruri mai importante de care să ne facem griji.
Aceste preocupări sunt de înțeles, dar nejustificate. Desigur, este dificil să ai încredere într-un guvern care pretinde că se angajează față de bunăstare, în timp ce reduce simultan finanțarea serviciilor publice care contribuie la aceasta. Dar a privi acest lucru doar printr-o lentilă politică ar însemna să pierzi esențialul. Concentrarea asupra bunăstării nu este o distragere a atenției, ci este vorba despre a descoperi ce va îmbunătăți cu adevărat viața oamenilor și apoi a acționa în consecință, ceea ce este cu siguranță esența unui guvern bun.
Pentru prima dată, Regatul Unit măsoară și evaluează oficial sentimentele subiective ale oamenilor despre viața lor. Nu este vorba de un coșmar orwellian în care suntem forțați să fim mulțumiți cu soarta noastră; de fapt, este exact opusul. Este o oportunitate pentru guvern de a asculta cum ne simțim și de a afla ce prețuim cel mai mult. În timp, acest lucru ar putea duce la o concentrare mai mare asupra inițiativelor care sunt bune pentru bunăstarea oamenilor și la recunoașterea faptului că acestea nu sunt întotdeauna aceleași cu ceea ce este bun pentru creșterea economiei.
Așadar, ce am învățat din publicarea inițială a datelor ONS privind bunăstarea în decembrie 2011? În ciuda declinului economic, se pare că peste trei sferturi dintre oameni și-au evaluat satisfacția generală cu viața ca fiind șapte sau mai mult din zece.
Cu toate acestea, țări precum Danemarca și Canada obțin constant scoruri peste opt din zece pentru satisfacția medie cu viața, așa că am putea face mai bine. Mai îngrijorător este faptul că 8% dintre oameni și-au evaluat satisfacția cu viața ca fiind mai mică de 5 din 10. Acesta este un scor foarte scăzut al satisfacției cu viața, similar cu scorurile medii din țări precum Bangladesh și Cambodgia.
Cel mai îngrijorător este faptul că 27% din populație a înregistrat niveluri ridicate de anxietate. O parte din aceasta poate fi legată de climatul economic, dar o mare parte reflectă, fără îndoială, presiunea enormă la care sunt supuși oamenii în societatea noastră din ce în ce mai competitivă. Mulți dintre cei care par a avea succes în termeni exteriori, materiali, suferă de fapt traume emoționale și psihologice grave.
Înțelegerea acestor constatări și a factorilor de decizie ar trebui să fie o prioritate absolută pentru factorii de decizie politică. Dovezile sugerează că o concentrare asupra bunăstării ar putea duce la o mai mare importanță acordată promovării sănătății mintale; plasării stabilității economice înaintea creșterii economice; predării abilităților de viață în școli; și sprijinirii familiilor aflate în nevoie - în special a copiilor mici aflați în anii de formare. De exemplu, la nivel local, un consiliu care are în vedere închiderea unei biblioteci sau a unei zone de joacă pentru a face loc unei noi dezvoltări comerciale ar putea acționa diferit.
Dar poate cel mai important, regândirea priorităților noastre are implicații și pentru fiecare dintre noi, ca indivizi. Valorile egocentrice care au însoțit căutarea noastră pentru creștere economică ne-au încurajat pe prea mulți dintre noi să punem succesul nostru financiar mai presus de preocupările legate de bunăstarea familiilor noastre, a comunităților noastre și chiar a noastră înșine.
Și noi putem beneficia de o schimbare a priorităților și de recunoașterea faptului că adevărata fericire ține mai puțin de ceea ce câștigăm sau deținem și mai mult de relațiile și starea noastră de spirit; este la fel de mult despre ceea ce putem contribui, cât despre ceea ce putem obține pentru noi înșine. O societate mai fericită începe cu fiecare dintre noi.
A ajunge la o societate în care cât mai mulți oameni prosperă și cât mai puțini oameni sunt nefericiți necesită atât schimbări politice, cât și schimbări sociale. Dacă politicienii trebuie criticați, ar trebui să fie pentru că nu reușesc să îmbunătățească bunăstarea oamenilor, nu pentru că doresc să o măsoare. Dar să recunoaștem și că toți ne putem juca rolul în crearea unei societăți mai fericite.
COMMUNITY REFLECTIONS
SHARE YOUR REFLECTION
2 PAST RESPONSES
This article opens up a topic that has value at many levels. The concept of measuring "progress" seems to have the potential to be quite inexpensive while simultaneously being immensely relevant to our lives. Yet it also depends how this measuring process is framed, so perhaps the simplicity is a chimera that will be yet another battleground between competing political philosophies and hence worthless except as another way to separate us and cause endless fighting, suffering and misery. At a personal level, the concept of progress exists in our minds as a conceptual shield that we unconsciously adhere to in order to protect our individual selves from the fear of change. I think it's obvious that change is not always good and I (rightly, I think) fear that change is often not good at all; hence justifying our instinctual fear. In a very real sense it comes down to dealing with loss, or potential loss, while simultaneously trusting that those who promote the changes in our world have sufficient wherewithal to deserve to hold the power that moves us. The old must be destroyed in order for the new to arise. It’s much like watching a newborn baby move through a series of developmental stages in his or her infancy, and then later through childhood. It can be heartbreaking to see a joyful stage pass, yet another always seems to unfold to take its place, and it too is fulfilling like a kaleidoscope of permutations that continually evoke joy. A more abstract sense of this is represented in an age-old concept that is perhaps best represented in the popular image of the dancing Shiva... In one hand, Shiva holds fire which is symbolic in its destruction of the old. Another one of Shiva’s hands symbolically creates the new (progress) through the castanets. All of these processes are rendered simultaneously while Shiva effortlessly dances on the dwarf of ignorance. And here is where the danger lies... in our own institutionalized ignorance. Are we unwittingly the dwarves who are initiating the changes that we call progress or are we fortunate enough to replicate the Shiva consciousness? Are we capable of telling the difference and have we examined our unconscious assumptions? No – no of course not. Perhaps we imagine ourselves to be the protagonists when we are not. Are we that evolved as a society? If you are familiar with Maslow's hierarchy of needs it's painfully obvious that we are stuck at Stage 1 (safety needs). So if we look in the mirror, how evolved are we really? Really? So we speak of progress but by whose measure? In America we have basically three views, that of Republicans, Democrats and if we are open minded enough, Libertarians. So maybe we should consciously forget about measuring progress by some biased standard and instead simply focus on measuring our collective sense of well-being. Well being is just that - a misery index framed in positive words. We are compelled to frame this idea in the positive. In fact it’s critically important that we do - because in order to grow and evolve, we have to fight negativity at every level. It has to be an imperative on our behalf to embrace the positive, for that is our only hope to somehow find a higher level of consciousness; call it God if you will. Either way we have performed a spiritual alchemy on all of the potential red herrings due to a particular stripe of political polarization and created something positive, hopeful, and ultimately fulfilling.
[Hide Full Comment]From the article: "Many who appear successful in outward, material terms are actually suffering serious emotional and psychological trauma."
Current measures focus on material wealth(or the lack of it) and consequently, the long term costs to the individual and society are being ignored. I shared my views on this subject in my post "Evolving Measures" at http://xynobooks.com/2012/0...