[Râde].
„Și moartea ta va fi însoțită de aceleași detalii minunate!” Care a fost prima replică din Anna Karenina? O știi?
Da, „Toate familiile fericite arată la fel, toate familiile nefericite sunt nefericite în felul lor.”
Bine. Toate morțile gestionate arată la fel și tocmai vi le-am descris. Și toate morțile negestionate au fost remarcabil de neconforme cu această normă pe care tocmai am articulat-o. Nu intenționat neconforme. O minoritate de oameni pur și simplu au găsit, sau au dat peste, sau au revenit în dorința de a-și angaja moartea ca un zeu. Nu că cineva a spus-o vreodată așa. Și zeul morții este un zeu, la fel ca și zeul cerealelor și zeul oceanului și așa mai departe. Și tot ce înseamnă este să înțelegi și să devii un pic practicant al etichetei pe care o cere de la noi apropierea de un zeu.
Asta e. Nu e servilism. E etichetă, dar de un fel profund și radical. Și dacă înțelegi moartea ta ca pe o zeitate, nu ca pe un călău, atunci la ce repertoriu apelezi? Nu la rezistență, nu la adaptare, nu la acceptare. Ceva? Ceva mai apropiat de devotament. Ceva mai apropiat de învățare. Însăși vindecarea traumei. De ce n-am văzut legiuni de acest alt fel? Poți să mă pierzi cu ce urmează să spun. Dar nu aveau nevoie de mine, înțelegi? Nu aveam niciun motiv să fiu la cei buni.
Prin definiție, care e treaba mea? Să devin demodat în viața oamenilor. Cunosc oameni din această industrie care cred că e responsabilitatea lor să fie la ușa oamenilor o dată la două zile, când muribundul devine activ. Să devin parte din familie? Părerea mea e că, dacă însemn ceva pentru acești oameni, plec până la ora morții. Corect? Altfel, sincer, sunt un pic o strigoi. Am ajuns la un aranjament prin care pot continua să mă contacteze: cum sună asta? Sună a siguranța locului de muncă. Corect? Și mulți oameni au traficat cu siguranța locului de muncă. Prefăcându-se că oamenii aveau nevoie de ei. Dar tu ai creat acea nevoie. Deci, mai multă malpraxis, vezi? Cu siguranță, responsabilitatea ta e să scapi de un loc de muncă.
Așadar, venind și încercând să-i ajuți pe oameni să-și vadă moartea ca pe un înger, mai degrabă decât ca pe un călău, unii dintre ei ar fi putut interpreta asta ca pe o venire care să spargă toată mobila și să distrugă locul?
Da. Ei bine, ideea e următoarea. Să nu profităm fără să vrem de ideea că persoanele cu un diagnostic terminal o dezvoltă, iar persoanele fără un diagnostic terminal nu. Și că atunci când mori devii în mod misterios un geniu spiritual. Sau că atunci când nu mori ești un nebun ca noi toți.
Da!
Sincer, nu ți se conferă nimic prin înțelegere, intuiție sau orice altceva care vine odată cu un diagnostic terminal. Este un eveniment care îți schimbă viața, în limite foarte specifice. Și aceasta este grotescul, că nu am văzut un diagnostic terminal schimbând totul. A schimbat un diagnostic terminal înțelegerea unei persoane pe moarte despre ce înseamnă să iubești și să fii iubit? Aproape niciodată nu am văzut asta. Ceea ce au făcut ei a fost să-și reînrădăcineze înțelegerea pre-morbidă a iubirii. Au construit-o mai sus și mai puternic. Iubirea nu înseamnă să renunți. Iar iubirea înseamnă să rămâi cu ea, să încerci o altă rundă de chimioterapie. Pe Dumnezeu, vă spun că asta am văzut. Cum a fost schimbată înțelegerea lor despre ce înseamnă să iubești pe cineva de faptul că sunt pe moarte? Cu alte cuvinte, cine este Dumnezeu aici?
Tot ceea ce se opune morții este divinitatea într-o cultură care nu crede în sfârșituri. Și tot ceea ce este dispus să se sfârșească este demonic într-o cultură care nu crede în sfârșituri.
Vedeți? Cu asta mă luptam și eu. Poate cineva să o articuleze în felul acesta? Bineînțeles că nu. Pur și simplu au trăit-o. Lumina albă a fobiei morții este invizibilă. Bine? Așa că a trebuit să găsesc o prismă pentru a o refracta, ca să pot începe să-i văd componentele. Și asta am reușit să fac. Și dacă am vreo utilitate nominală pentru altcineva, cred că probabil asta ar putea fi utilitatea mea. Este vorba de a fi găsit un limbaj care să articuleze componentele acestei fobii morții, astfel încât să devină lizibilă și să devenim, într-un fel, lucizi în această privință.
COMMUNITY REFLECTIONS
SHARE YOUR REFLECTION
1 PAST RESPONSES
Ah I think I’ve found my brother?! }:- ❤️ anonemoose monk