Așteptând dezghețul

Cam în această perioadă a lungii perioade de iarnă încep să tânjesc după primăvară. Până în martie, tind să devin puțin tocit la frumusețea iernii. Deși rugăciunea și meditația îmi mențin inima deschisă pentru a vedea trecerea timpului și a anotimpurilor cu ochi recunoscători, în mare parte vreau doar ca zilele reci să se termine. Pe măsură ce pământul începe să se dezghețe, adesea vrem ca procesul să se grăbească. Tânjesc după flori strălucitoare care suflu în briza de primăvară și după serile calde de vară pe verandă.

Deși nerăbdarea față de iarnă este doar omenească, mă opresc și îmi amintesc nevoia de a trece încet prin această perioadă a anului. Dacă ne grăbim prin schimbarea anotimpurilor în natură și în viața noastră, vom constata că ratăm acea graniță dintre iarnă și primăvară, cu lecțiile ei importante de învățat.

Care este scopul și simbolismul natural în această perioadă de dezgheț? În acel loc dintre disperare și speranță găsim frumusețea dezghețului. Acolo unde Viața Creatoare, sau Dumnezeu, dacă vreți, este deosebit de puternică în noi. Aici este locul pregnant al vieții, unde putem prinde viață în golul dorinței noastre pentru ceea ce am pierdut și pentru ceea ce nu ne-am deschis încă să primim. Dezghețul este un loc fertil al posibilităților. În termeni sezonieri, acesta este momentul în care semințele întărite sunt înmuiate pentru germinare. Stratificarea este termenul horticol pentru procesul de congelare și dezghețare care uzează o sămânță și o pregătește pentru o viață nouă. Fără această congelare și dezghețare, embrionul sămânței nu va depăși repausul vegetativ și nu va germina. Acest proces dificil de a muri față de vechiul sine este cel care face ca sămânța să dezvolte crăpături în coajă și o impulsionează să se îndrepte spre nutrienți și lumină. În cele din urmă, din această greutate vine frumusețea unei noi vieți.

Povestea sufletelor noastre nu este cu mult diferită. Ne place să ne simțim confortabil și, în mod firesc, încercăm să păstrăm lucrurile la fel. Dar dacă am rămâne în condiții ideale, ușoare, am putea avea puțină motivație să creștem. Nu este vorba de faptul că ar trebui să ne simțim vinovați căutăm confort; este doar că, indiferent cât am încerca, lucrurile se vor schimba în cicluri de confort și disconfort de-a lungul vieții. Pur și simplu așa stau lucrurile. Dezghețul este un apel la „ieșirea din repaus”.

Așadar, în luna martie a acestui an, în loc să mă grăbesc prin dezgheț, îmi voi lua timp și voi recunoaște că, indiferent cât de profund sau de lung pare înghețul - spiritual sau material - Misterul Prezenței Creatoare este acolo, în dezgheț, pentru a ne chema la o nouă creștere. Este util să ne amintim că învelișurile noastre întărite sunt sparte în lucrurile dificile care se întâmplă și că putem fi îndemnați să căutăm nutrienți spirituali și lumina celei mai profunde iubiri. Amintiți-vă, indiferent cât de mult pare să dureze schimbarea în anotimpuri sau în voi înșivă, îmbrățișați călătoria. O viață nouă vine.

***

Trei poezii clasice care explorează diferite aspecte ale tranziției de la iarnă la primăvară...

Dezghețul

Am văzut soarele civil ștergând lacrimile pământului —

Lacrimile ei de bucurie, care curgeau și mai repede,

Aș vrea să mă întind pe marginea drumului,
Să se dezghețe și să se prelingă odată cu topirea zăpezii,
Care a amestecat sufletul și trupul cu mareea,
Și eu pot curge prin porii naturii.

Dar eu, din păcate, nici nu pot clincheta, nici nu pot fumega,
O iotă pentru a duce mai departe marea operă a Timpului,
E al meu să ascult în timp ce aceștia lucrează la războiul de țesut,
Așa va răsuna tăcerea mea cu muzica lor.

- Henry David Thoreau

Înainte să te gândești la primăvară

Înainte să te gândești la primăvară,
Cu excepția unei presupuneri,
Vedeți, Dumnezeu să-i binecuvânteze rapiditatea,
Un coleg în ceruri
De nuanțe independente,
Un pic uzat de intemperii,
Îmbrăcăminte inspiratoare
De indigo și maro.

Cu specimene de cântec,
Ca și cum ar fi ca tu să alegi,
Discreție în interval,
Cu întârzieri gay, el merge
Către un copac superior
Fără o singură frunză,
Și nu strigă de bucurie nimănui
Dar sinele său serafic!

- Emily Dickinson

[zăpada se topește]

Zăpada se topește
și satul este inundat
cu copii.

-- Kobayashi Issa, traducere de Robert Hass

***

Virginia May Drotar și soțul ei, Duane Drotar, sunt administratorii și fondatorii Shadowbrook, un experiment transformator și înfloritor în construirea comunității, cu sediul în Ohio. Shadowbrook este destinat oamenilor de toate mijloacele și din toate mediile, „unde se intersectează tăcerea și munca din umbră, schimbul reciproc și renașterea dreptății, precum și bunăstarea și serviciul persoanei în ansamblu”. Intenția călăuzitoare a Shadowbrook, așa cum o văd ei, este „să ne organizăm darurile și expertiza particulară într-o activitate colectivă care să ne aducă beneficii atât unii altora, cât și lumii în general. Am acționa atât ca incubator, cât și ca sanctuar, invitându-i pe alții care doresc să contribuie, în această perioadă de distanțare socială și separare, la un experiment colectiv care ia măsuri curajoase pentru a crea cultura conexiunii care ne-a scăpat.”

Joi, (astăzi!) 25 mai, la ora 13:30 PST, alăturați-vă unui cerc intim cu Virginia și Duane pentru a afla mai multe despre călătoria, aspirațiile și planurile lor comune pentru Shadowbrook. Confirmați prezența și mai multe detalii aici.