Aș Prefera O viață goală

Existența mea este însăși o contradicție. Construit de oameni care au purtat război pentru a-și câștiga existența. Construit pentru a proteja copiii de moarte prin același război. Sunt un adăpost de bombe.

Sunt un spațiu săpat adânc sub campusul școlii primare de fete St Bakhita din Sudanul de Sud. Ca un mormânt, dar mult mai mare; suficient de mare pentru a ține o duzină de fete tinere care au ieșit din sălile de clasă când au auzit zgomotul înfricoșător al unui avion de război Antinov care se apropie.

Toată lumea de aici cunoaște acel sunet, care ajunge la noi cu mult înainte ca avionul să iasă la vedere. Toată lumea de aici a văzut cascada de bombe care urmează, aglomerat cerul, prăbușindu-se în pământ, tăind copacii în jumătate, despărțind membrele din vieți, aplatind casele și părând că ne învăluie întreaga lume în foc.

Toată lumea de aici știe că eu ofer singurul refugiu posibil. Sincer, aș prefera să rămân gol. Mi-aș dori să nu fie niciodată nevoie de mine.

Astfel de bombe au căzut pe acest campus de două ori în timpul războiului civil. Pereții mei de beton au protejat fetele de moarte, dar numai pentru că nicio bombă nu a căzut direct deasupra mea. Betonul nu se potrivește acei explozivi uriași. Adâncimea mea, totuși, se poate proteja de schije. O tânără, cu pașii prea paralizați de panică pentru a ajunge la siguranța mea scobită, și-a pierdut piciorul din cauza metalului fierbinte care zboară.

Mai multe bombe au căzut pe acest campus. Unul a aterizat la o aruncătură de băţ de mine, dar nu a reuşit să explodeze. Impactul a trântit-o la aproximativ 10 picioare în pământ. Acolo se odihnește, chiar și astăzi. Administratorii școlii au implorat în repetate rânduri guvernul: „Vă rog, veniți să scoateți această bombă, sau cel puțin să o dezamorsați”. În ciuda rugăminților, bomba rămâne. O amenințare din trecut. Un pericol prezent pentru cele 853 de fete care zboară prin campus.

Au trecut ani de când războiul s-a încheiat oficial. Antinovii nu mai zboară deasupra Sudanului de Sud. Dar sunt încă aici, în campus, împreună cu alți o jumătate de duzină ca mine, în caz că mai avem nevoie de noi. Conflictele continuă în Sudanul de Sud, alimentate de dușmănie, fraudă, inundații și foamete, dar luptate mai ales cu arme, nu cu bombe.

Goliciunea mea, deocamdată, este tulburată doar de șobolani care se repezi și de șerpi ocazional. Sunt cel mai fericit când sunt gol.