Un Elogiu Pentru Mama Mea

EDNA FUERTH LEMLE
11 aprilie 1916 --- 17 aprilie 2011

În primii 58 de ani din viața mea, ar trebui să spun că relația mea cu mama a fost una complexă și dificilă. Era o personalitate uriașă, plină de mari pasiuni, creativitate, furie și generozitate. Îmi amintesc că le-am spus prietenilor că o iubesc pe mama în doze mici, dar că nu a venit în doze mici. Ea era o forță a naturii.

Nu avea nici un simț al limitelor; Amintirea mea de a merge la restaurante cu Edna a fost că, în timp ce chelnerul îmi punea farfuria în fața mea, furculița ei avea să fie în mâncare înainte ca eu să fiu capabil să o ridic pe a mea. Adesea apărea la mine acasă oriunde în lume, neinvitată.

Era, de asemenea, foarte controlantă. După ce a experimentat trauma morții propriei ei mame când avea doar 11 ani, a simțit nevoia de supraviețuire să controleze totul și pe toți cei din jurul ei.

Pe măsură ce frații mei și cu mine creșteam, unul nu avea o conversație cu mama; ea ți-a cam dat prelegeri. Am avut chiar și stenografie pentru ei: LFT-uri sau Lecture for Today.

În același timp, a fost și foarte creativă și inovatoare. Ea a scris, a pictat, având o expoziție pentru o singură femeie a lucrării ei la New York și Paris; A fost foarte implicată în încercarea de a aduce mai multă pace în lume, așa că a lucrat cu ONU și cu Asociația pentru Politică Externă. Ea a crezut că lumea ar fi mai liniștită dacă am împărți cu toții o sărbătoare comună, așa că și-a inventat propria ei sărbătoare mondială, Ziua Recunoștinței. A fost inovatoare și, în multe privințe, cu mult înaintea timpului ei. De exemplu, când și-a văzut copiii adolescenți cărându-și cărțile de școală grele la piept sau în cutii grele, ea a importat rucsacuri din Elveția în care să ducă cărți. Puteți vedea cum a prins ideea. Ea i-a văzut pe piloți învârtindu-se pe aeroportul din Copenhaga cu scutere și le-a importat.

Și ea a făcut lucrurile distractive. Îmi amintesc că aveam picioarele plate în copilărie, așa că făcea un joc de a arunca bile prin toată camera de zi și aveam un concurs să vedem cine poate ridica cele mai multe bile cu degetele de la picioare. În sufragerie era un pat rotund. Au fost multe râsete cu Edna.

De asemenea, iubea petrecerile. Mi-am petrecut ultimul an de liceu în Hawaii, la școala Punahou. Chiar înainte de absolvire, le-am spus colegilor mei că, dacă cineva care merge în Est la facultate nu are unde să meargă de Ziua Recunoștinței, e binevenit să vină la noi acasă din New York. 38 de persoane au venit în weekend. Au dormit cu toții și peste tot erau cadavre. Mamei i-a plăcut.

Pentru acei oameni pe care i-a iubit, a fost extraordinar de generoasă. Îndrăznesc să spun că toți cei din această cameră au fost atinși de generozitatea ei. Simbolul ei pentru Ziua Recunoștinței și pentru viața ei a fost cornul abundenței, simbolul recompensei și dăruirii nesfârșite. Și ea a trăit și asta.

Relația noastră a început să se schimbe acum 10 ani, când am făcut un film despre ea, numit „EDNA The Movie”. Mi s-a încredințat povestea ei.

De asemenea, pe măsură ce a îmbătrânit, a început să se înmoaie. Cu puțin peste 5 ani în urmă, am primit un telefon la 5:30 dimineața de la unul dintre îngrijitorii ei din Hawaii. Ea a spus că mama mea era în camera de urgență cu febră mare, ritm cardiac accelerat, fără tensiune arterială și pneumonie. Am spus: „Vin”. Când schimbam avionul în San Francisco, am primit un telefon pe telefonul mobil de la un prieten drag de-al meu și al mamei mele, un doctor Chery Garvy care a iubit-o pe mama de peste 40 de ani. Ea mi-a spus: „Când ajungi pe insula, nu te duci mai întâi la hotel. Vino direct la spital. Cred că ne uităm la ore acum”. I-am spus: "Chery, am un zbor de 6 ore înaintea mea. Îi șoptesc la ureche că vin și ea ar fi bine să aștepte." Chery a făcut-o. Mama a așteptat. Am ajuns în Hawaii și am mers direct la spital și am ținut-o de mână în următoarele 8 zile.

În acea perioadă relația noastră s-a transformat. Nu mai putea controla nimic. Dar am stat, am vorbit și ea chiar mi-a cântat. Era ca și cum ar avea ceea ce budiștii o numesc „Chipul original”. Fața pe care o ai înainte de a te naște. Era dulce, frumoasă, strălucitoare și iubitoare și așa am simțit eu pentru ea. În acea săptămână în care am fost singur cu ea, am ajuns să-i spun că o iubesc și cât de mult am apreciat tot ceea ce a făcut pentru mine și pentru familia mea. Toată lumea, cu excepția ei, credea că e pe moarte, așa că am spus toate lucrurile pe care credeam că s-ar putea să nu mai am ocazia să le spun niciodată. Într-o după-amiază, stăteam lângă patul ei, ținând-o de mână. Avea ochii închiși. I-am spus că o iubesc, i-am mulțumit. I-am spus că tuturor ne-a plăcut să o avem în preajmă, dar dacă lucrurile au ajuns la punctul în care ea vrea să meargă, că era în regulă. Ar fi dor de ea, dar că acolo unde mergea era în siguranță și că va fi iubită acolo și iubită aici. Ea nu s-a mișcat. I-am spus: „Mamă, te iubesc și vreau să știi că te iert pentru toate modurile în care s-ar putea să m-ai rănit din neatenție”. Ea nu s-a mișcat; nici măcar o genă, dar i-am auzit vocea clar prin telepatie: "Iartă-mă pentru ce? Ce am făcut?" am râs. Perfect Edna. Binecuvântează-i inima, încă în caracter.

După aceea, ea s-a stabilizat și a decis să rămână la 90 de ani. Asta a fost acum 5 ani. Ea a murit săptămâna trecută la 6 zile după împlinirea a 95 de ani. În ultimii 5 ani am făcut aproximativ 25 de excursii să o văd. Devenise atât de dulce.

Am fost binecuvântat să fiu alături de ea în ultimele zile din viața ei și să fiu acolo când a murit. Chery Garvy a fost și el acolo, literalmente non-stop, în ultimele 2 zile din viața mamei mele. În ultimele ore de viață, copiii și nepoții ei i-au spus că o iubesc. Am jucat filmul pe care l-am făcut despre ea de ziua ei de 85 de ani, astfel încât să-și audă toți copiii și nepoții, ginerele ei, Robbie Bosnak și prieteni precum Ella Kline, care este astăzi aici cu noi, spunându-i că o iubesc și o apreciază. Și se auzea pe ea însăși, cu vocea ei, clar și puternic spunându-și propria poveste și dându-și testamentul. La sfârșit, mama a fost curajoasă și dulce și s-a scăldat în dragoste când a trecut.

Sunt recunoscătoare că am reușit să petrecem timp împreună în ultimii 5 ani și că mi s-a oferit ocazia să vindec dificultățile din primii 58 de ani ai relației noastre, iar acum să închei într-un loc de iubire profundă și apreciere pentru o femeie remarcabilă. Edna, vei fi dor de tine.