O binecuvântare Pentru Cel Epuizat

Când ritmul inimii devine agitat,
Timpul preia presiunea până când se rupe;
Apoi tot stresul neatenționat cade în
În minte ca o greutate nesfârșită, crescândă,

Lumina din minte devine slabă.
Lucruri pe care le puteai lua cu ușurință înainte
Acum devin evenimente laborioase ale voinței.

Oboseala îți invadează spiritul.
Gravitația începe să cadă în tine,
Târând în jos fiecare os.

Valul pe care nu l-ai prețuit niciodată s-a retras.
Și ești blocat pe un teren nesigur.
Ceva din tine s-a închis;
Și nu te poți împinge înapoi la viață.

Ai fost forțat să intri în timpul gol.
Dorința care te-a mânat a dispărut.
Nu mai e nimic de făcut acum decât să te odihnești
Și învață cu răbdare să te primești pe tine însuți
Ai părăsit pentru neamul zilelor.

La început, gândirea ta se va întuneca
Și tristețea preia controlul ca o vreme apatică.
Curgerea lacrimilor neplânse te va înspăimânta.

Ai călătorit prea repede pe un teren fals;
Acum sufletul tău a venit să te ia înapoi.

Refugiază-te în simțurile tale, deschide-te
Pentru toate micile miracole prin care ai trecut în grabă.

Devino înclinat să urmărești calea ploii
Când cade încet și liber.

Imită obiceiul amurgului,
Făcându-mi timp să deschid fântâna de culoare
Asta a favorizat strălucirea zilei.

Desenează alături de tăcerea pietrei
Până când calmul ei te va putea cuceri.
Fii extrem de blând cu tine însuți.

Stai departe de cei supărați în suflet.
Învață să zăbovești în preajma cuiva care se simte confortabil
Cine simte că are tot timpul din lume.

Treptat, te vei întoarce la tine însuți,
Învățând un nou respect pentru inima ta
Și bucuria care sălășluiește departe în timpul lent.

-- John O'Donohue , din „Binecuvântări”