Sustenabilitatea și Sacrul

Următorul articol a fost publicat inițial în 2013

Secetele, uraganele și inundațiile recente ne-au făcut din ce în ce mai conștienți de realitatea schimbărilor climatice și de efectul dezastruos asupra mediului al civilizației noastre industrializate și materialiste. Pe măsură ce lumea noastră se apropie de pragul colapsului ecologic - „punctul de cotitură” al schimbărilor climatice ireversibile - sustenabilitatea a devenit o problemă vitală. Dar înainte de a putea reacționa, trebuie să recunoaștem ce Pământ încercăm să ajutăm, ce ecosistem ne străduim să susținem.

Se referă sustenabilitatea la „creștere economică susținută” și la un mediu capabil să susțină civilizația umană actuală, cu nevoile sale mari de energie, determinate de consum și imaginea progresului economic? Sau se referă sustenabilitatea la întregul ecosistem, o rețea interconectată de viață cu vasta și uimitoarea sa diversitate de specii? Ce lume încercăm să susținem: o resursă pentru a ne îndeplini dorințele de prosperitate materială sau un Pământ al minunilor, frumuseții și semnificației sacre? Ca să-l citez pe Thomas Berry:

Acum avem o singură problemă în față: supraviețuirea. Nu doar supraviețuirea fizică, ci supraviețuirea într-o lume a împlinirii, supraviețuirea într-o lume vie, unde violetele înfloresc primăvara, unde stelele strălucesc în tot misterul lor, supraviețuirea într-o lume a sensului.

Dacă vrem să susținem această lume a minunilor, esențialul răspunsului nostru nu este doar acțiunea, ci o schimbare a conștiinței, o îndepărtare de a vedea Pământul ca pe ceva separat de noi înșine, ca pe o resursă care poate fi folosită și abuzată. Adevărata sustenabilitate nu este sustenabilitatea stilului nostru de viață actual - imaginea noastră despre progres și creștere economică - ci sustenabilitatea unui Pământ sacru, bogat în biodiversitate și minuni.

Pentru a schimba situația globală actuală, trebuie să mergem la rădăcina atitudinii conștiinței care a creat-o. Altfel, riscăm să încercăm să rezolvăm problema cu aceeași condiționare, același proces de gândire care a creat-o. Este esențial, în acest moment critic, să înțelegem originile mentalității noastre actuale, care vede Pământul ca pe o resursă, „mediul” ca pe ceva separat de sinele nostru. Unii spun că această atitudine este înrădăcinată în Epoca Iluminismului și într-o conștiință newtoniană, care vede Pământul ca pe un mecanism insensibil, separat de noi, pe care îl putem controla și stăpâni. Și, cu siguranță, instrumentele în curs de dezvoltare ale științei și tehnologiei par să ne fi oferit această abilitate. Dar, pentru a înțelege mai pe deplin acest sentiment de separare, este necesar să mergem mai adânc, înapoi în conștiința noastră occidentală, în perioada când creștinismul timpuriu a persecutat religiile păgâne și cele bazate pe Pământ, a tăiat dumbrăvile lor sacre și a început încet procesul prin care Pământul nu a mai devenit ceva sacru, într-un mod de neconceput pentru o persoană indigenă. Suntem moștenitorii acestei culturi care a alungat relația cu sacru de pe Pământ.

O mare parte din civilizația noastră occidentală a uitat acum natura sacră a Pământului și nu suntem conștienți de modul în care această uitare afectează în mod crucial relația noastră cu mediul. Dacă Pământul este doar o resursă, atunci nu există o responsabilitate reală. Îl putem folosi și abuza, așa cum facem în prezent. Dacă este sacru, atunci cum putem justifica atitudinea noastră actuală față de mediu, actele noastre de ecocid?

Din acest motiv, există o nevoie stringentă de a revendica această relație primordială cu viața și cu întreaga creație. Dacă vrem să susținem un Pământ viu, sacru, care să ne hrănească sufletele, precum și trupurile, trebuie să ne reconectam cu această cunoaștere străveche. Nu este ceva nou de învățat, ci ceva esențial de ținut minte, ceva care ne-a aparținut dintotdeauna, doar uitat sau cenzurat de cultura noastră actuală.

„Sacrul” nu este ceva în primul rând religios. Aparține naturii primare a tot ceea ce există. Când strămoșii noștri știau că tot ce puteau vedea era sacru, acesta nu era ceva învățat, ci cunoscut instinctiv. Era la fel de natural ca lumina soarelui, la fel de necesar ca respirația. Dacă îmbrățișăm sacrul din întreaga viață, vom descoperi că viața ne va vorbi așa cum le-a vorbit strămoșilor noștri. Un văl se va ridica și această cunoaștere înnăscută va fi din nou prezentă. Aceasta este înțelepciunea străveche a Pământului însuși, Pământul care a evoluat și s-a schimbat de-a lungul mileniilor, a cărui înțelepciune avem nevoie disperată în prezent dacă vrem să evităm un dezastru ecologic și mai mare. Din nou, ca să-l citez pe Thomas Berry:

Nu avem nevoie de un răspuns uman la o problemă a Pământului, ci de un răspuns terestru la o problemă a Pământului. Pământul își va rezolva problemele, și posibil și pe ale noastre, dacă vom lăsa Pământul să funcționeze în felul său. Trebuie doar să ascultăm ce ne spune Pământul.

Încă purtăm această relație primordială cu Pământul în conștiința noastră, chiar dacă am uitat-o de mult. Este o recunoaștere primordială a minunăției, frumuseții și naturii divine a Pământului. Este o reverență simțită pentru tot ceea ce există. Odată ce aducem această calitate fundamentală în conștiința noastră, vom putea răspunde crizei actuale provocate de om dintr-un loc de echilibru, în care acțiunile noastre vor fi ancorate într-o atitudine de respect pentru toată viața. Aceasta este natura adevăratei sustenabilități. Ca să-l cităm pe ecologistul canadian David Suzuki:

Modul în care vedem lumea influențează modul în care o tratăm. Dacă un munte este o zeitate, nu o grămadă de minereu; dacă un râu este unul dintre filoanele pământului, nu o potențială sursă de apă pentru irigații; dacă o pădure este o dumbravă sacră, nu cherestea; dacă alte specii sunt înrudite biologic, nu resurse; sau dacă planeta este mama noastră, nu o oportunitate - atunci ne vom trata unii pe alții cu mai mult respect. Aceasta este provocarea de a privi lumea dintr-o perspectivă diferită.

Pentru mai multe informații despre un răspuns spiritual la criza ecologică actuală, consultați www.spiritualecology.org