Spiritualitate liniștită

Poate pentru că pot stârni o explozie de entuziasm, iubesc, chiar tânjesc după tăcere. Mă simt în siguranță în ea. Știu că nu voi izbucni în gânduri prostești sau dăunătoare, ceva pentru care să-mi pară rău. Probabil de aceea, dacă le ceri sfaturi învățătorilor spirituali despre cum să exersezi vorbirea înțeleaptă, probabil că îți vor răspunde cu un singur cuvânt: tăcere. Asemenea ploii necesare pentru ca florile să înflorească, tăcerea este esențială pentru a vorbi cu claritate.

O zicală hindusă, răspândită și în alte culturi, reflectă această relație: Dacă ceea ce ai de spus este adevărat, amabil și util, atunci spune-o; dacă nu, tăcerea este cea mai bună opțiune.

Cea mai veche lecție despre valoarea tăcerii și consecințele dureroase ale cuvintelor nepoliticoase am învățat-o când eram la școala primară. Nu-mi amintesc ce a făcut sau nu a făcut mama într-o dimineață, dar orice ar fi fost, m-a supărat suficient încât am revărsat o furie enormă asupra ei: „Te urăsc. Aș vrea să fii mort.” Ca adult, am învățat că nu era neobișnuit ca copiii să exprime astfel de gânduri odioase, dar la vremea respectivă am suferit enorm pentru că nu le-am reținut. Tatăl meu m-a bătut atât de tare încât am plâns atât de tare încât nu am putut merge la ore în ziua aceea.

Înțelepții subliniază valoarea tăcerii din motive mai constructive. Ei spun că ne ajută să ne folosim resursele personale cu judecată. Vorbitul consumă energie și ne ocupă timp. Îmi propun să rămân în contact strâns cu prietenii, dar știu și că orele pot zbura în conversațiile lungi la telefon. Și, deși îmi place să merg în drumeții cu un prieten și să ne punem la curent cu viața noastră, observ o diferență atunci când mă plimb liniștit cu câinele meu. Mă simt revigorat după exercițiu, iar energia mea este concentrată pe munca pe care trebuie să o fac.

Tăcerea mă ajută, de asemenea, să exprim ceea ce este important, mai degrabă decât orice gând vechi care îmi trece prin minte. Uneori, în mijlocul unei neînțelegeri cu soțul meu sau pentru a evita una, cer pauză. Dacă nu mă opresc suficient de mult pentru o plimbare sau o meditație în șezut pentru a reflecta asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat, este posibil să continui să greșesc cu vorbe jignitoare. În tăcere am șansa să mă calmez, să evaluez situația, să-mi examinez propriile motivații și să mă gândesc ce cuvinte vor ajuta la vindecarea rupturii dintre noi.

Oamenii care vor să audă limbajul sufletului și cuvintele lui Dumnezeu știu că nu își pot urechile umplute cu zgomotele puternice ale lumii, inclusiv cu propria noastră vorbire interioară. Trebuie să asculte acea voce blândă și liniștită. Quakerii, sau Societatea Prietenilor, își desfășoară întâlnirile de închinare în tăcere. Într-o relatare a sesiunilor lor, Robert Barclay, un apărător timpuriu al quakerismului, relatează cât de mult mai puternic este acest lucru decât orice argument menit să descurajeze o persoană de la greșeala căilor sale. El a observat că atunci când cineva intră într-o întâlnire cu intenția de a face rău, „întunericul” său este depășit de „puterea și virtutea secretă” a tăcerii. Drept urmare, Prietenii au ajuns să considere tăcerea ca fiind semnul cheie al vieții spirituale și metoda unică de a comunica cu Dumnezeu.

Biblia ebraică ne spune că tăcerea poate fi și un mijloc de a distinge vizionarii autentici de șarlatani. Profeții împart „paiele” între ei de „grâu” prin criteriul tăcerii. Profeții falși sunt vorbăreți, în timp ce cei adevărați consideră profeția un dar divin care nu trebuie folosit fără discriminare. Când poporul a cerut sfatul lui Ieremia după uciderea lui Ghedalia, profetul nu a răspuns imediat. În schimb, a tăcut timp de 10 zile înainte de a transmite mesajul lui Dumnezeu.

Găsesc că tăcerea este vindecătoare, nu doar la nivel spiritual, ci și fizic și mental. Unor oameni le place să meargă la spa-uri pentru a se relaxa și a se răsfăța cu tot felul de tratamente cu apă și masaj. Îmi place să merg la retrageri și să mă răsfăț cu tăcerea. Fără mesagerie vocală, fără e-mailuri, fără conversații, fără radio, fără video. Tăcerea mă împrospătează ca un duș rece într-o zi înăbușitoare de vară. În liniștea ei, adun și unific bucățile împrăștiate din mine. Ca un tonic, tăcerea elimină epuizarea acumulată de zgomotul non-stop al vieții urbane moderne și îmi restabilește energia.

Însă ceea ce este un tonic pentru mine nu este neapărat un medicament bun pentru altcineva. Profesorii recunosc că tăcerea poate să nu fie cea mai bună practică spirituală pentru persoanele înclinate spre melancolie sau depresie. Este posibil să aibă nevoie să se deschidă și să se exprime. De asemenea, este important să nu păstrăm tăcerea în fața nedreptății. În „Etica pentru noul mileniu”, Dalai Lama spune că, dacă păstrăm tăcerea dintr-un sentiment de egocentrism, atunci este o problemă. Avem responsabilitatea universală de a ieși din această tăcere și de a fi în slujba celorlalți. Dar, mai întâi, o notă de precauție: în pântecele tăcerii putem dezvolta idei pentru cea mai bună cale de acțiune și să ne asigurăm că o astfel de acțiune este înrădăcinată în compasiune și înțelepciune. Dacă vrem să ne exprimăm, sarcina noastră este mai întâi să ne aliniem cu ceea ce are nevoie lumea, nu cu ceea ce își dorește egoul nostru, altfel riscăm să creăm mai mult rău prin vorbirea inconștientă.

O modalitate de a începe să te bucuri de fructul delicios al tăcerii este să o exersezi pe scurt. Înainte de a ne lua tacâmurile pentru a mânca sau de a ridica o cană pentru a bea cafea sau ceai, putem face o pauză de un minut. Putem rămâne tăcuți chiar înainte de a da un telefon. Și, în loc să continuăm imediat să vorbim despre ce se întâmplă în viața noastră, putem acorda spațiu celeilalte persoane, ascultând cu răbdare ce are de spus. În timp, pe măsură ce învățăm să ne liniștim gura, observăm că învățăm și noi să ne liniștim gândurile și pasiunile nestăpânite. Învățăm, așa cum a spus odată un înțelept evreu, că „gardul înțelepciunii este tăcerea”.