Acest Loc căruia îi aparții

Este greu să ai speranță. E mai greu pe măsură ce îmbătrânești,
căci speranța nu trebuie să depindă de a te simți bine
și există visul singurătății la miezul nopții absolute.
De asemenea, v-ați retras credința în realitatea prezentă
a viitorului, care cu siguranță ne va surprinde,
iar speranța este mai grea când nu poate veni prin predicție
mai mult decât prin dorinţă. Dar încetează să te frământe.
Tinerii îi cer bătrânilor să spere. Ce le vei spune?
Spune-le măcar ce-ți spui.

Pentru că nu ne-am făcut viața să se potrivească
locurile noastre, pădurile sunt distruse, câmpurile erodate,
pâraiele poluate, munţii s-au răsturnat. Speranţă
apoi să aparțină locului tău prin propriile cunoștințe
de ceea ce este că niciun alt loc nu este, și prin
îți pasă de el așa cum îți pasă de niciun alt loc, asta
locul căruia îi aparții, deși nu este al tău,
căci a fost de la început și va fi până la sfârșit.

Aparține locului tău prin cunoașterea celorlalți care sunt
vecinii tăi din ea: bătrânul, bolnav și sărac,
care vine ca stârcul să pescuiască în pârâu,
şi peştele din pârâu, şi stârcul care place
peștii pentru peștii din pârâu și păsările care cântă
în copaci în tăcerea pescarului
și stârcul și copacii care păstrează pământul
ei se sprijină, așa cum și noi trebuie să-l păstrăm sau să murim.

Această cunoaștere nu poate fi luată de la tine prin putere
sau prin avere. Îți va opri urechile la cei puternici
când vă cer credința și celor bogați
când îți cer pământul și munca ta.
Răspundeți cu cunoștințele celorlalți care sunt aici
și cum să fii aici cu ei. Prin această cunoaștere
face sensul pe care trebuie să-l faci. Lângă ea stau
în demnitatea bunului simț, orice ar putea urma.

Vorbește cu semenii tăi ca fiind locul tău
te-a învățat să vorbești, așa cum ți-a vorbit.
Vorbește-i dialectul așa cum îl vorbeau vechii tăi compatrioți
înainte de a auzi un radio. Vorbi
public ceea ce nu poate fi predat sau învățat în public.

Ascultă în privat, în tăcere, vocile care se ridică
din paginile cărților și din propria ta inimă.
Stai liniştit şi ascultă vocile care îi aparţin
la malurile pârâului şi la copaci şi la câmpurile deschise.
Există cântece și vorbe care aparțin acestui loc,
prin care vorbește de la sine și nu altul.

Așadar, ți-ai găsit speranța pe pământ, sub picioarele tale.
Speranța voastră a Raiului, lăsați-o să se odihnească pe pământ
sub picioare. Fie luminat de lumina care cade
liber asupra ei după întunericul nopţilor
și întunericul ignoranței și nebuniei noastre.
Să fie luminat și de lumina care este în tine,
care este lumina imaginației. După ea vezi
asemănarea oamenilor din alte locuri cu tine
in locul tau. Iluminează invariabil nevoia de îngrijire
față de alți oameni, alte creaturi, în alte locuri
precum le-ai cere grijă față de locul tău și de tine.

Niciun loc în cele din urmă nu este mai bun decât lumea. Lumea
nu este mai bună decât locurile sale. Locurile lui în sfârșit
nu sunt mai buni decât oamenii lor în timp ce oamenii lor
continua in ele. Când oamenii fac
întunecă lumina din ei, lumea se întunecă.

din This Day: New & Collected Sabbath Poems (Contrapunct, 2013).  

***

Ceea ce urmează este un videoclip din 2009 cu Bill McKibben prezentându-l pe Wendell Berry la Universitatea George Washington. Videoclipul îl include pe Berry citind poezia care a fost distribuită mai sus.